Consumul fortat de fericire produce greata

Incepem articolul prin semnalarea unui eveniment deosebit de grav, cu consecinte imprevizibile asupra shaormeriei de la Dristor:  adaptandu-se la specificul local balcanico-mioritic, McDonald’s a introdus shaorma in meniu, sub numele savant de McWrap!

Aceasta miscare geniala de marketing este prezentata in mod obsesiv la televizor intr-o serie de reclame care ne anunta ca iata, avem inca un motiv de optimism! Alte motive de McOptimism includ faptul ca un meniu junk costa doar 10 lei si ca este posibil ca, daca intri intr-un restaurant Mac, sa dai peste fata unui industrias bogat cu care sa te insori (cu fata, adica), iar tatal ei sa iasa la pensie si sa te lase in locul lui sa conduci compania. Da, doar pentru ca ai intrat la Mac! Oare sunt eu excesiv de subiectiva/rautacioasa sau si voua vi se pare ca aceasta idee este complet fortata, trasa de par si fara legatura cu produsul? Teoretic, si eu as putea sa cobor la 7 dimineata la metrou sau sa intru la supermaket si sa dau peste un print bogat si frumos care s-a amestecat temporar cu muritorii deoarece isi da doctoratul in sociologie si bineinteles el sa se indragosteasca de mine si sa ma ia la palat cu el. Are metroul sau supermarketul vreun merit pentru asta?

Alta serie de reclame care imi stau pe creier sunt cele de la Coca-Cola. Intai m-au asasinat cu desenele animate grotesti cu fabrica de fericire, difuzate concomitent cu greva muncitorilor prost platiti de la fabrica din Romania (pentru ca Dumnezeu are simtul umorului). Acum alta belea, deschizi sticla de cola si savurezi fericirea. Mai mult, aparent cand o deschizi incepi sa auzi muzica si simti o nevoie imperioasa sa dansezi si sa tzopai in patul tau. Sigur exista si un diagnostic psihiatric pentru asta.

Pe langa cei doi giganti ai junk-food-ului a mai aparut acum si o mare promotie la Maggi care promite sa faca 500 de familii fericite. Prima data cand am vazut reclama la tv, judecand dupa cum a inceput, am crezut ca Maggi da 500 de mega-premii, gen 500 de bucatarii utilate sau 500 de excursii la Disneyland. Cand colo, premiile sunt cate 100 de euro. Cu care, repet, Maggi sustine ca va face 500 de familii fericite. Asa de saraci am ajuns incat unei familii din Romania ii trebuie doar 100 de euro ca sa redevina fericita? De fapt, judecand dupa scenele apocaliptice care se petrec in magazinele cu promotii, s-ar putea ca Maggi sa aiba dreptate. 😦 Sau starea de euforie provine de la cantitatile generoase de glutamat de sodiu din toate condimentele si supele la plic?

Mai sunt si alte campanii care isi propun sa ne ridice artificial moralul, dupa principiul „iti trebuie foarte putin ca sa fii fericit”. De exemplu, Golden Brau iti aduce bucurie cu premii de 200 ron si poti dubla bucuria alegand pe cineva care primeste tot 200 ron. Yaaaayyyy! 😐

Si cate altele similare or mai fi dar nu le-am observat eu! Cert este ca in ziua de azi reclamele nu mai au nicio legatura cu produsul, ci cu starea de spirit – complet arbitrara – pe care si-ar dori sa ti-o produca acesta si cu presiunea aberanta de a fi fericiti tot timpul, promovata de aripa tampita a miscarii pozitive americane. USP-ul (Unique Selling Proposition, elementul diferentiator) a murit de mult, iar companiile se pare ca au o parere din ce in ce mai proasta despre consumatori. Eu una, facand abstractie de meseria mea, ma simt total jignita ca domnii corporatisti au mers cu mandria atat de departe incat sa presupuna ca o cola si o shaorma de la Mac sunt de ajuns ca sa ma faca fericita. Atunci niste cercei cu diamante, un parfum scump sau o masina de lux ce emotii ar trebui sa-mi produca? Sa intru in Nirvana, sa lesin, sa fac infarct? Mai mult respect, domnilor…