De obicei, in anii trecuti imi puneam obiective foarte clare pentru anul urmator, pe care imi placea sa le bifez la sfarsit si sa vad in ce proportie le-am atins. Obiectivele erau de genul: sa-mi cumpar laptop/mobil/LCD etc. (dupa caz); sa vizitez minim 2 tari straine; sa-mi schimb jobul sau sa fiu promovata; sa castig cu x% mai mult (sau sa muncesc cu x% mai putin pe aceiasi bani – glumesc; sau nu); sa invat sa gatesc nu-stiu-ce, de exemplu supa :D… si tot asa.

Partea interesanta e ca, desi indeplinirea acestor obiective destul de clare si SMART imi oferea oarece satisfactie, aceasta (satisfactia) era destul de trecatoare si necesita setarea altor obiective. Ce mai, nu era decat o cursa dupa fericire si, dupa cum stim cu totii, trebuie sa te opresti din fugit ca sa-i permiti fericirii sa te ajunga.

Asa ca anul acesta mi-am scris in agenda mea personala niste obiective total UNSMART pe care nu am de gand sa le masor, ci doar sa le simt. Obiective precum: sa ma iubesc si sa ma rasfat mai mult, sa nu ma mai auto-biciuiesc pentru cea mai mica greseala, sa fiu mai putin perfectionista (nu in sensul sa-mi bag picioarele in ce fac, ci sa nu ma mai imbolnavesc de stomac penru orice detaliu pe care oricum il observ doar eu), sa nu ma mai masor dupa standarde care altora nici macar nu le trec prin cap, sa spun NU mai des si sa cer mai ferm ceea ce vreau, sa fiu mai detasata (nu nepasatoare, ci mai zen), sa evit elegant oamenii care ma enerveaza, sa stau mai putin timp la calculator si mai mult in parc, sa socializez si sa vorbesc mai mult… cu gura, nu pe mess sau facebook.

Si, nu in ultimul rand, anul acesta mi-am propus sa lansez un blog nou si sa construiesc o comunitate in jurul ideii de Sunt o lady. Cred ca traim niste vremuri care ne obliga pe noi, femeile, mai ales in marile orase si cu precadere in Bucuresti, sa suportam o gramada de badaranie, impolitete, duritate si vulgaritate care isi pun amprenta pe noi si care creeaza o generatie de tinere femei care nu mai stiu sa vorbeasca decat cu „p*** mea” in orice fraza. Cele care ne strambam cand auzim o injuratura suntem catalogate drept prea sensibile, iar competitivitatea de la munca ne face sa ne transformam in niste barbati pe tocuri, gata sa calce pe cadavre. Nu mai zic de valorile intoarse cu susul in jos (you know, bani, masini, fotbalisti, asistente tv, bombe sexy etc.). Haideti sa schimbam ceva pana nu e prea tarziu, haideti sa ne revoltam impotriva proastei-cresteri, haideti sa salvam macar o adolescenta de la a deveni o pitzi! Mai multe despre misiunea acestui blog si primul post, in care spun o mica poveste din facultate, gasiti aici. Sper sa va placa ideea mea, doamnelor si domnisoarelor, sa dati Like la pagina pe care am creat-o pe Facebook si sa ma ajutati sa „spreaduiesc” mesajul. 🙂

Va doresc tuturor un an mai bun si cu obiective mai aproape de inima si sufletul vostru! Ganditi mai putin si simtiti mai mult! 😉