Hot-n-fun in 2011

31 Decembrie 2010

Motto: People don’t wanna think no more, they just wanna feel. They wanna let go.

La sfarsitul lui 2009 m-am amuzat alcatuind o lista cu cele mai bune (dupa gustul meu) piese de dans de pus la petrecerea de Revelion, asa ca m-am gandit sa repet figura si anul asta. Numai ca de aceasta data nu voi mai amesteca genurile muzicale, ci ma voi axa pe hip-hop si r’n’b.

Motivul pentru aceasta alegere mi-a devenit destul de evident dupa ce am privit la televizor, intr-una din serile trecute, o selectie cu cele mai bune momente din spectacolul World Music Awards, un show care se tine anual la Monte Carlo sub patronajului Printului de Monaco si care premiaza cei mai buni artisti din lume. Retrospectiva difuzata a aratat cele mai hot prestatii de prin 1989 incoace, cu mari artisti care au cantat live. I-am vazut pe toti, de la Bee Gees, Barry White, Michael Jackson, Julio Iglesias, Diana Ross… pana la Beyonce sau Akon. Ei bine, revelatia am avut-o cand am constatat ca singura piesa la care toata sala s-a ridicat in picioare si a dansat nebuneste printre scaune si pe langa pereti a fost In Da Club cu 50 Cent (dovada aici, de la minutul 5:37 cand primeste premiul pentru cel mai bine vandut artist al anului 2003). Si vorbim de o sala in care spectatorii sunt formati din familia regala Monaco si vedete internationale multi-premiate plus insotitorii lor.

Faza cu muzica hip-hop este ca i se pot reprosa multe din punct de vedere al versurilor: ca e vorba numai de „uite cati bani am”, „vreau sa beau si sa ma distrez” si „ce misto esti, vrei sa ti-o trag?”. De multe ori versurile sunt misogine, obscene etc. etc. etc. si pe deasupra nici cu gramatica nu stau prea grozav. Dar ceea ce o salveaza intotdeauna este ritmul. Ritmul este instinct, este atunci cand auzi o piesa si incepi sa dai din picioare sau din cap sau din umeri, cand simti beat-ul cum te patrunde pana in maduva oaselor si te abandonezi, intri intr-o anumita stare in care pur si simplu te simti bine. Poate ca nicio piesa hip-hop nu vorbeste despre sensul vietii pe pamant, dar cine vrea sa auda asta cand este la o petrecere? Este suficient timp pentru piese grele, cu versuri pline de intelesuri si cu solo-uri de chitara care iti aduc lacrimi in ochi. Atunci cand e vorba de distractie, lumea vrea sa se simta bine si sa danseze. De asta, rareori am vazut ca ringul de dans sa nu fie plin cand se difuzeaza o piesa hip-hop sau r’n’b. Pentru ca oamenii nu vor sa gandeasca, vor sa simta!

O sa va aduc acum aminte de niste piese old school despre care cred ca nu-si vor pierde niciodata prospetimea. Ce ziceti de Salt’N’Pepa – Whatta Man (you know, „a body like Arnold with Denzel’s face”) sau TLC – No Scrubs? Sau de More Than A Woman cu Aaliyah, o fata care avea gratie si clasa si in ale carei videoclipuri se dansa pe bune, cum rareori mai vedem in zilele noastre?

Tot la categoria „clasic dar mereu pe val” ramane Missy Elliott cu Get Ur Freak On. V-am zis ca mi-am botezat pisica in cinstea lui Missy Elliott, da? Si nu voi uita niciodata Can I Get A…? a lui Jay-Z, o piesa foarte obraznica as zice, care se difuza non-stop la radio in perioada in care eu imi scriam lucrarea de licenta. La fel, imnul feministelor care stiu sa danseze :), Destiny’s Child – Independent Women. Sau refrenul din Still D.R.E.

Intr-o clasa separata (unde nu e decat el) sta Timbaland, compozitorul si producatorul care, de peste 15 ani, lucreaza cu crema cremei cremelor artistilor internationali si este o masina de produs hituri care te fac sa dansezi pana cazi lat. Nu o sa amintesc aici decat colaborarile Carry Out cu Justin Timberlake si Promiscuous Girl cu Nelly Furtado, dar dati o cautare dupa discografia lui si lamuriti-va singuri.

Evident, nu poate lipsi 50 Cent cu In Da Club. We’re gonna party like it’s your birthday, yes sir! O alta piesa la care toata lumea da constiincios din toate mainile si picioarele este Black Eyed Peas – My Humps. Si sa va zic un secret: piesa care ma scoala fara gres din orice stare proasta este Outkast – So Fresh, So Clean. Numai cand aud acordurile de la inceput, uit instant de ce eram suparata.

Un alt producator de mega succes este Pharrell, un tip care scoate, nu stiu de unde, niste ritmuri de sare camesa pe tine, parol. Spre exemplificare, Can I Have It Like That cu Gwen Stefani, Drop It Like It’s Hot cu Snoop Dogg  sau mai noul Hot-n-Fun cu Nelly Furtado. Hypnotizing bass line indeed. Si, apropo, motto-ul de la inceputul postului este rostit de Pharrell in aceasta piesa. Eu cred ca are dreptate.

Ce-mi mai place mie la genul muzical de care vorbim este ca si cantecele slow au un anume ritm intrinsec si si ca permit etalarea unor voci negre foarte foarte bune, s-o recunoastem. O pauza de slow dupa repriza de hip-hop de mai sus ar prinde foarte bine, mai ales daca ar contine urmatoarele piese: Foolish cu Ashanti, U Got It Bad cu Usher, Poppin’ cu Chris Brown (era simpatic inainte sa o cafteasca pe Rihanna), deosebita Slow Jamz – colaborare Kanye West cu Jamie Foxx si Twista si neaparat, dar neaparat,  Ginuwine cu In Those Jeans (va dati seama, o intreaga piesa despre cum ii stau blugii unei tipe si cum ar vrea el sa puna mana). Tell me is there any more room for me? 😀

Ar mai fi multe exemple de bifat pe playlistul de Revelion, dar o sa ma opresc aici cu cantecul care mi-a placut cel mai mult in 2010, Alicia Keys in toata splendoarea si sensibilitatea ei, o melodie pe care am ascultat-o si de cate zece ori la rand in vara, cand s-a lansat, si care-mi tine si acum loc de ringtone la telefon: Unthinkable.

Iar in loc de urari pentru 2011, o sa va citez din Unthinkable: „Why give up before we try, / Feel the lows before the highs, / Clip our wings before we fly away?” Deci va doresc ca, in anul care vine, sa va pastrati intacte curajul si optimismul si sa faceti chestii… de neconceput! 😉

La multi ani de la Gilda & Missy (pisica, nu Elliott)!

Anunțuri

Playlost

12 Decembrie 2010

Muzica este una dintre cele mai frumoase inventii ale lui Dumnezeu. Faptul ca un numar limitat de note muzicale poate produce noi si noi cantece diferite, de la Mozart si Beethoven pana la U2 si Lady Gaga, si ca zilnic apar la radio si tv alte piese, in care cele sapte note sunt altfel combinate, mi se pare un adevarat miracol.

Daca ar fi numai sa ne gandim la piesele pe care poti dansa la o petrecere, luate doar din anii ’80 pana azi, ar rezulta un playlist urias, cu rock, disco, Depeche, dance, hip-hop & r’n’b, house, latino, pop – un playlist care ti-ar ajunge nu pentru 3 zile si 3 nopti, ca-n povesti, ci probabil pentru 33 de zile si nopti.

Cu toate astea, pe ce danseaza romanii cand se duc la o petrecere, nunta, botez etc.? Pai sa vedem. Am constatat ca, indiferent de oras, indiferent de context si indiferent de varstele participantilor, pot sa pariez tot continutul cardului de salariu ca urmatoarele piese nu vor lipsi:

Gasca mea si Ca la 20 de ani, doua melodii care provoaca o fascinatie ce ma fascineaza (sic!) asupra petrecaretilor trecuti de mult de varsta targetului initial;

I Will Survive – probabil in fiecare dintre noi zace o femeie care a fost parasita dar si-a revenit miraculos;

– medley-ul de rock’n’roll, ala care tine 15 minute si are refrenul „ua-ba-ba-lu-ba-ua-ba-ba-lu-ba-bem-bem-bum”, legat apoi cu The Bare Necessities;

Macarena, Meneaito, Mambo no.5 urmate neaparat de Dansul pinguinului si Brasoveanca – apoi supravietuitorilor li se canta I Had the Time of My Life.

Pe deasupra, in momentul cand toata lumea danseaza fericita pe o piesa de Black Eyed Peas sau Pussycat Dolls, un participant se duce la DJ si ii zice „Da’ o sarba nu pui?”. Dupa care the party se transforma in sezatoare iar neadmiratorii muzicii populare romanesti fug acasa imbulzindu-se pe scari. The party is over.

In principiu, nu contesc dreptul fiecaruia de a-i placea orice gen muzical. Dar de ce sa ma mai duc la o petrecere cand stiu ca in proportie de 90% se vor pune aceleasi melodii? De ce oamenii nu pot sa danseze pe miile de piese super misto din repertoriul romanesc si international, cu care s-ar putea tine zeci de petreceri diferite, si prefera in schimb sa intre in transa numai cu meneaito meneaito meneaito si I Will Survive? E un exemplu de hipnoza in masa care ma uimeste.

In acelasi timp, e o dilema precum cea cu oul si gaina, prostituata si clientii, consumatorii si vanzatorii de droguri: cine e de vina, DJ-ul sau participantii? Nu am cunoscut pana acum niciun DJ cu suficienta coloana vertebrala care sa zica „Bai nene, I don’t do dansul pinguinului”. Exista mereu petrecaretul care cere muzica populara si DJ-ul gata sa-i faca pe plac, in pofida privirilor dezaprobatoare ale celorlalti participanti.

Si asa, toate petrecerile sunt fotocopiate. Asa voiam sa-mi numesc postul, „Petreceri fotocopiate”, dar in timp ce scriam textul am tastat gresit „playlost” in loc de „playlist”. Si mi-am dat seama ca despre asta este vorba: DJ-ii si-au pierdut imaginatia iar eu mi-am pierdut speranta sa ajung la vreo petrecere care sa nu se transforme in nunta si care sa aiba un playlist fresh, original. Probabil singura solutie e sa-i dai DJ-ului o lista cu melodiile selectate de tine si sa-l ameninti ca o sa-l plesnesti repetat peste fata cu o clatita fierbinte daca se abate de la ea. Asa ca I don’t feel like dancing, no sir, no dancing today.