Mai intai a fost furnizorul de pixuri care mi-a dat o agenda pe care scrie „Fiecare idee merita notata. Scrie-o!”. Apoi un alt partener de afaceri mi-a facut cadou un jurnal personalizat cu numele meu pe coperta si intitulat „Jurnal de idei”. Dupa cateva zile am primit prin posta un carnet de la o agentie de publicitate pe care scrie „Chilli ideas” (pe fiecare pagina). Azi, la Bookfest, la standul unei edituri am mai primit inca un caiet A4 cadou cu titulatura „Meet the Thinkers”. Pe langa caiete, carnete si agendute am primit cadou si multe pixuri.

De unde trag concluzia ca:

1. Trebuie sa (ma) gandesc si sa produc idei.

2. Trebuie sa le scriu.

Universul ar face bine sa-mi trimita, pe langa caiete si pixuri, si ideile aferente. Asta daca e un Univers serios si nu ma ia la misto.

 

Anunțuri

Playlost

12 Decembrie 2010

Muzica este una dintre cele mai frumoase inventii ale lui Dumnezeu. Faptul ca un numar limitat de note muzicale poate produce noi si noi cantece diferite, de la Mozart si Beethoven pana la U2 si Lady Gaga, si ca zilnic apar la radio si tv alte piese, in care cele sapte note sunt altfel combinate, mi se pare un adevarat miracol.

Daca ar fi numai sa ne gandim la piesele pe care poti dansa la o petrecere, luate doar din anii ’80 pana azi, ar rezulta un playlist urias, cu rock, disco, Depeche, dance, hip-hop & r’n’b, house, latino, pop – un playlist care ti-ar ajunge nu pentru 3 zile si 3 nopti, ca-n povesti, ci probabil pentru 33 de zile si nopti.

Cu toate astea, pe ce danseaza romanii cand se duc la o petrecere, nunta, botez etc.? Pai sa vedem. Am constatat ca, indiferent de oras, indiferent de context si indiferent de varstele participantilor, pot sa pariez tot continutul cardului de salariu ca urmatoarele piese nu vor lipsi:

Gasca mea si Ca la 20 de ani, doua melodii care provoaca o fascinatie ce ma fascineaza (sic!) asupra petrecaretilor trecuti de mult de varsta targetului initial;

I Will Survive – probabil in fiecare dintre noi zace o femeie care a fost parasita dar si-a revenit miraculos;

– medley-ul de rock’n’roll, ala care tine 15 minute si are refrenul „ua-ba-ba-lu-ba-ua-ba-ba-lu-ba-bem-bem-bum”, legat apoi cu The Bare Necessities;

Macarena, Meneaito, Mambo no.5 urmate neaparat de Dansul pinguinului si Brasoveanca – apoi supravietuitorilor li se canta I Had the Time of My Life.

Pe deasupra, in momentul cand toata lumea danseaza fericita pe o piesa de Black Eyed Peas sau Pussycat Dolls, un participant se duce la DJ si ii zice „Da’ o sarba nu pui?”. Dupa care the party se transforma in sezatoare iar neadmiratorii muzicii populare romanesti fug acasa imbulzindu-se pe scari. The party is over.

In principiu, nu contesc dreptul fiecaruia de a-i placea orice gen muzical. Dar de ce sa ma mai duc la o petrecere cand stiu ca in proportie de 90% se vor pune aceleasi melodii? De ce oamenii nu pot sa danseze pe miile de piese super misto din repertoriul romanesc si international, cu care s-ar putea tine zeci de petreceri diferite, si prefera in schimb sa intre in transa numai cu meneaito meneaito meneaito si I Will Survive? E un exemplu de hipnoza in masa care ma uimeste.

In acelasi timp, e o dilema precum cea cu oul si gaina, prostituata si clientii, consumatorii si vanzatorii de droguri: cine e de vina, DJ-ul sau participantii? Nu am cunoscut pana acum niciun DJ cu suficienta coloana vertebrala care sa zica „Bai nene, I don’t do dansul pinguinului”. Exista mereu petrecaretul care cere muzica populara si DJ-ul gata sa-i faca pe plac, in pofida privirilor dezaprobatoare ale celorlalti participanti.

Si asa, toate petrecerile sunt fotocopiate. Asa voiam sa-mi numesc postul, „Petreceri fotocopiate”, dar in timp ce scriam textul am tastat gresit „playlost” in loc de „playlist”. Si mi-am dat seama ca despre asta este vorba: DJ-ii si-au pierdut imaginatia iar eu mi-am pierdut speranta sa ajung la vreo petrecere care sa nu se transforme in nunta si care sa aiba un playlist fresh, original. Probabil singura solutie e sa-i dai DJ-ului o lista cu melodiile selectate de tine si sa-l ameninti ca o sa-l plesnesti repetat peste fata cu o clatita fierbinte daca se abate de la ea. Asa ca I don’t feel like dancing, no sir, no dancing today.

Astazi dimineata, la un radio dintr-un taxi, am auzit o idee interesanta: ca este ziua Romaniei, nu a romanilor.  Intr-un fel, e adevarat: sarbatorim o sarbatoare (sic!) cu care oamenii nu (mai) au nicio legatura. Cunoasteti pe cineva din anturajul vostru care e mandru ca e roman, care s-a trezit azi cu inima palpitando-frematanda de emotie? Pe de alta parte, pe prima pagina a unui cotidian, varianta online, scria ceva de genul „Te plangi ca Romania nu face nimic pentru tine, dar ce faci tu pentru Romania?”

Pai hai sa vedem un caz concret. Intamplator, in aceasta luna sarbatoresc 11 ani de cand sunt angajata (va rog nu-mi urati „Multi inainte”). In aceasta perioada am lucrat numai cu carte de munca, fara pauza (nici macar o zi) intre doua locuri de munca si nu am avut niciodata concediu medical (din nou, nici macar o zi). Pana de curand, toate analizele si toate consultatiile medicale mi le-am facut numai pe banii mei, la clinici private. Pot spune cu mana pe inima ca Romania nu a cheltuit niciun leu, vechi sau nou, pe sanatatea mea. Din fericire nici eu nu am avut decat foarte rar motive sa ma preocup de acest aspect.

In vara, cand mi-am schimbat medicul de familie, doamna doctor („doamna” fiind aici un apelativ nemeritat) mi-a spus ca am dreptul, anual, la un set complet de analize gratuite, in luna in care m-am nascut. Drept urmare, la sfarsitul lunii noiembrie m-am prezentat la cabinet hotarata sa profit, pentru prima oara in viata, de serviciile Romaniei pentru cetatenii ei platitori de taxe. Doamna doctor (apelativ nemeritat) m-a privit intai cu ochi straini si goi, apoi a izbucnit in ras: „Ai venit prea tarziu. Intotdeauna in lunile noiembrie si decembrie se epuizeaza banii pentru analize gratuite. In niciun an nu raman bani.”

Ce poti sa raspunzi la asa ceva? „Ma scuzati, data viitoare o sa ma nasc in ianuarie”? Sa-i amintesti ca tu lucrezi 12 luni pe an si angajatorul varsa impozite din ianuarie pana in decembrie, nu pana in octombrie? Sa intrebi unde sunt banii tai din ultimii 11 ani de nu ti-a mai ramas si tie de-o analiza? Cumva la toti asistatii social care n-au muncit o zi in viata lor, la nesimtitii pensionati la vrajeala pe caz de boala (sate intregi), la chiulangiii motivati cu concedii medicale obtinute pe spaga, la directorii de spitale care  gestioneaza bugetul aiurea si fura si banii aia putini? Sa te intorci pe calcaie si sa te duci glont la Ministerul Sanatii sa-i scrii pe ziduri STF domnului ministru (apelativ nemeritat)?

Asa ca raspunsul meu este nu, nu simt ca sarbatoarea de azi are vreo legatura cu mine si da, eu mi-am indeplinit  si imi indeplinesc zilnic partea mea de „contract” cu Romania si acum astept sa faca si Romania ceva pentru mine. Si corul antic raspunde „Asteapta…”.

Ieri, 13 noiembrie, a fost ziua internationala a bunavointei. Sa nu credeti ca s-a vorbit despre asta pe undeva sau ca s-a celebrat in mod public. Am aflat intamplator din editia de noiembrie a revistei Psychologies. Asta s-a suprapus (nu exista coincidente…) cu concluzia amara la care ajunsesem de cateva zile, ca ar trebui infiintata o zi internationala a politetii. Sau macar una nationala. Sau macar una care sa se sarbatoreasca in Bucuresti si judetul Ilfov.

Vedeti voi, la noi bunavointa si politetea sunt confundate cu prostia si slabicunea. Am avut chiar supriza sa mi se tina discursuri motivationale precum: „Esti prea politicoasa si ai prea mult bun-simt si din cauza asta vei avea de pierdut in viata. Trebuie sa fii mai nesimtita, sa te tiganesti mai mult!” La fel au patit si alte persoane pe care le cunosc. „Ce e cu aerele astea de domnisoara crescuta la pension? Fii mai populara, nu te mai ofili ca o mironosita cand zic in prezenta ta „p**a” si „c***t”!”

Ei bine, eu refuz sa ma cobor. Mai bine domnisoara de pension decat printesa de cartier. Mai bine o colega buna decat o scorpie performanta calcatoare pe cadavre. Asa cum scrie in dosarul „Nevoie urgenta de bunavointa” din Psychologies:

Sa terminam odata cu „totul pentru sine”! Sa terminam cu acel infernal cult al performantei, cand oricine e singur si avem parte de luptatori fara suflet. Intr-o lume in criza, e urgent sa punem un pic de dulceata si respect in relatiile dintre noi.

Cunosc cateva persoane care ar rade in hohote citind aceste cuvinte si mi-ar spune ca n-au timp de blah-blah-uri de-astea soft psihopupu si ca afara ii asteapta o lume rea unde trebuie sa-ti urmezi interesul. Nu le trece prin cap ca lumea a ajuns asa rea tocmai din cauza unor oameni ca ei, care au pierdut contactul cu ceea ce este uman in ei, sau, daca nu l-au pierdut, il aplica selectiv.

Acum, nu-mi fac iluzii. Stiu ca dupa ce voi termina acest post, voi inchide laptopul si voi iesi afara, ma vor astepta niste concetateni care ma vor impinge cand voi vrea sa ma sui in autobuz si ca va trebui sa suport persoane cu pretentii care isi condimenteaza speech-ul cu „p**a” si „c***t” si ca mi se va face observatie ca am „pierdut timp” ajutand o colega… but guess what? Nimeni nu va reusi vreodata sa ma transforme intr-o badaranca, chiar daca voi avea de pierdut in viata din cauza asta. Traiasca bunavointa si politetea! Vreau sa cred ca nu se vor demoda niciodata.