Smooth Operator

19 Noiembrie 2011

Scurta alocutiune la moment aniversar:

Cum ziua mea cade in a doua jumatate a lui noiembrie, pentru mine este oarecum si un moment cand fac bilantul intregului an. 2011 a fost un rollercoaster ride, in care m-am dus cand sus, cand jos. Preponderent jos, din punct de vedere al bucuriei de a trai, chiar daca din alte puncte de vedere am fost ok. Pana cand am ales sa infrang gravitatia si sa o iau in sus. Moment cand cerul s-a inseninat si lucrurile au inceput sa se aranjeze foarte frumos, aparent de la sine.

Dar eu stiu ca nu s-au intamplat de la sine, ci numai dupa ce eu am facut cele necesare, de la actiuni concrete din viata reala pana la modul in care am ales sa gandesc si sa simt (sau invers). Nu am sa intru in detalii, deoarece nu vreau sa para ca ma laud. 🙂

Ideea e ca stau linistita la caldurica, traduc o carte de business atat de simpatica incat deseori pufnesc in ras si o sperii pe Missy, pregatesc un workshop (detalii la momentul potrivit, dar sa stiti ca intre timp mi-am luat si diploma de formator) si alte proiecte. Sunt bine si sunt recunoscatoare pentru asta, ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Cum sa gandesti ca sa te deosebesti

Iar daca vreti sa-mi faceti un cadou si o incurajare de ziua mea [asta e, santaj emotional in toata regula :D], va invit sa-mi vizitati noul blog de branding personal care are drept motto „Cum sa gandesti ca sa te deosebesti”. Blogul se numeste Branding Instigator – desigur, asta vine de la „punking instigator” din piesa Firestarter care m-a obsedat (aparent) fara motiv luni in sir, pana cand mi-a trecut prin cap sa-mi botez blogul astfel (in prezent, obsesia a incetat, slava Domnului). Daca va place, puteti sa-i dati si un Like pe pagina de pe Facebook sau sa va abonati la postari. Dar numai daca va place. Si daca tineti la mine. [sfarsit de moment publicitar si santaj emotional]

In incheiere, de ce Smooth Operator? Pai nu stiu, sintagma asta mi-a venit in minte nu neaparat legata de celebrul cantec, ci mai mult in momentul cand am constientizat ca, atunci cand nu m-am mai luptat cu mine si cu situatiile si cu oamenii si am lasat garda jos si m-am relaxat (prea multe „si”-uri, dar cui ii mai pasa de stilul literar), ceea ce-mi doream a inceput sa apara, incet-incet, in viata mea. Nimic nu se poate face cu forta sau daca nu este momentul potrivit, cel putin nu ceva durabil si placut. Si asta nu este fatalism, ci doar adaptare si aliniere la… energia Universului (pana la urma, nu mi-a trimis degeaba toate caietele alea!). 😉

 

Nu fi copac!

12 Octombrie 2011

Incepand cu 1 noiembrie sunt libera de contract. Mi-am dat, si anume, demisia. Nu azi, ci cu vreo doua saptamani in urma, insa acum mi s-a parut un moment bun sa scriu despre asta. Nu ca sa arunc cu apa cu clabuci in cineva, ci mai degraba ca sa-mi pun gandurile in ordine.

Vedeti voi, la 1 octombrie 2004 eram ca micul Mort cel sfios si pufos, nu trebuia sa stiu nimic ca sa-mi placa totul:

La 1 octombrie 2011 ajunsesem asa:

E clar ca, intre cele 2 momente-cheie, undeva s-a rupt filmul. Mi-ar fi foarte usor sa fac o lista cu motive de rupt filmul sau macar de agatat pelicula, dar atunci m-as abate chiar de la principiul care m-a impins sa plec: am decis sa-mi asum responsabilitatea ca [si] eu am creat si am acceptat aceasta situatie. 

EU m-am multumit sa fiu fericita doar sambata. EU ii spuneam mamei la telefon, in gluma (sau nu), cand ma intreba cum merge la serviciu, „Ma prefac ca nu sunt acolo”. Pe cine pot sa dau vina pentru alegerea mea?

Intr-un episod din The Mentalist, Jane ii spune lui Lisbon:

– Stiai ca, dupa 7 ani, celulele corpului se schimba in totalitate si, practic, esti un om nou?

– Dap, zice Lisbon sarcastic, un om mai trist, dar mai intelept.

Deci da. Sunt un om nou, mai trist, dar mai intelept, care avea nevoie de o schimbare ca sa nu se usuce si sa-i cada frunzele. Si care nu-si mai dorea sa-si consume energia cu activitati neproductive, cum ar fi: sa se chinuie sa nu adoarma in sedinte, sa se abtina sa nu arunce monitorul pe geam sau sa evite sa se intalneasca pe culoar cu anumite persoane. Eram ca in reclama aia la masini de spalat care arata oameni mergand pe strada cu cosul plin de rufe murdare pe cap. Fir-ar a naibii de treaba, nu mai vedeam cerul albastru din cauza sosetelor murdare care atarnau din cos direct peste ochii mei! Nici nu mai conteaza ale cui erau sosetele…

Gata, n-o mai lungesc. Ati prins ideea. Sunt libera, sunt la oferta speciala pentru colaborari. 😀

Si ca sa explic de ce am pus titlul Nu fi copac!: acum cateva luni am vazut pe Facebook aceasta poza, deja arhicunoscuta, cred.

Insa eu am vazut-o atunci pentru prima oara si de-atunci n-am mai avut liniste. Am inteles ca, daca ramai intr-un loc care nu-ti place, nu ai dreptul sa te plangi. Il schimbi sau te impaci cu situatia. Eu n-am mai putut sa ma impac.

Mai Gilda, radacinile sunt foarte utile, dar la un moment dat incep sa te doara aripile nefolosite…

De obicei, in anii trecuti imi puneam obiective foarte clare pentru anul urmator, pe care imi placea sa le bifez la sfarsit si sa vad in ce proportie le-am atins. Obiectivele erau de genul: sa-mi cumpar laptop/mobil/LCD etc. (dupa caz); sa vizitez minim 2 tari straine; sa-mi schimb jobul sau sa fiu promovata; sa castig cu x% mai mult (sau sa muncesc cu x% mai putin pe aceiasi bani – glumesc; sau nu); sa invat sa gatesc nu-stiu-ce, de exemplu supa :D… si tot asa.

Partea interesanta e ca, desi indeplinirea acestor obiective destul de clare si SMART imi oferea oarece satisfactie, aceasta (satisfactia) era destul de trecatoare si necesita setarea altor obiective. Ce mai, nu era decat o cursa dupa fericire si, dupa cum stim cu totii, trebuie sa te opresti din fugit ca sa-i permiti fericirii sa te ajunga.

Asa ca anul acesta mi-am scris in agenda mea personala niste obiective total UNSMART pe care nu am de gand sa le masor, ci doar sa le simt. Obiective precum: sa ma iubesc si sa ma rasfat mai mult, sa nu ma mai auto-biciuiesc pentru cea mai mica greseala, sa fiu mai putin perfectionista (nu in sensul sa-mi bag picioarele in ce fac, ci sa nu ma mai imbolnavesc de stomac penru orice detaliu pe care oricum il observ doar eu), sa nu ma mai masor dupa standarde care altora nici macar nu le trec prin cap, sa spun NU mai des si sa cer mai ferm ceea ce vreau, sa fiu mai detasata (nu nepasatoare, ci mai zen), sa evit elegant oamenii care ma enerveaza, sa stau mai putin timp la calculator si mai mult in parc, sa socializez si sa vorbesc mai mult… cu gura, nu pe mess sau facebook.

Si, nu in ultimul rand, anul acesta mi-am propus sa lansez un blog nou si sa construiesc o comunitate in jurul ideii de Sunt o lady. Cred ca traim niste vremuri care ne obliga pe noi, femeile, mai ales in marile orase si cu precadere in Bucuresti, sa suportam o gramada de badaranie, impolitete, duritate si vulgaritate care isi pun amprenta pe noi si care creeaza o generatie de tinere femei care nu mai stiu sa vorbeasca decat cu „p*** mea” in orice fraza. Cele care ne strambam cand auzim o injuratura suntem catalogate drept prea sensibile, iar competitivitatea de la munca ne face sa ne transformam in niste barbati pe tocuri, gata sa calce pe cadavre. Nu mai zic de valorile intoarse cu susul in jos (you know, bani, masini, fotbalisti, asistente tv, bombe sexy etc.). Haideti sa schimbam ceva pana nu e prea tarziu, haideti sa ne revoltam impotriva proastei-cresteri, haideti sa salvam macar o adolescenta de la a deveni o pitzi! Mai multe despre misiunea acestui blog si primul post, in care spun o mica poveste din facultate, gasiti aici. Sper sa va placa ideea mea, doamnelor si domnisoarelor, sa dati Like la pagina pe care am creat-o pe Facebook si sa ma ajutati sa „spreaduiesc” mesajul. 🙂

Va doresc tuturor un an mai bun si cu obiective mai aproape de inima si sufletul vostru! Ganditi mai putin si simtiti mai mult! 😉

Organiza-te-as!

10 Noiembrie 2010

O tipa pe care o cunosc 😀 a publicat un guest post pe Dazzle.ro, site dedicat imbunatatirii performantelor profesionale. Articolul este despre cursurile de time management, un concept care, la fel ca multe altele din seria „dezvoltare personala”, a fost inventat cu intentii bune dar a ajuns doar un pretext sa te dai important carand dupa tine un organizer urias cu multe indexuri colorate.

In afara de „solutiile de lemn” inghitite pe nemestecate, de iluzia ca poti manageria si controla timpul de parca ar fi un material de constructii si de faptul ca omul e tratat ca o fabrica sau un utilaj care trebuie sa fie productiv, am vazut cu ochii mei cum astfel de cursuri au transformat persoane de treaba in niste manechine cu aer superior care, la orice intrebare, rugaminte, etc. iti recita incruntate: „Te rog sa respectam planificarea”, „Nu am timp pentru lucruri marunte”, „Acum am alte obiective mai importante”. Ironia este ca, in ciuda acestor declaratii pline de avant planificator, persoanele respective nu isi imbunatatesc in realitate performantele si raman neschimbate, cu aceleasi defecte si lipsuri legate de organizare si time management pe care le aveau si inainte. Doar ca acum au un defect in plus: sufera de ele insele.

De asta, articolul Intre time management si „I” management incearca sa traga un semnal de alarma (sau poate doua palme) acelora care se reped direct la… stiti voi, sfaturi, trucuri si tehnici ca sa te organizezi mai bine, fara sa se gandeasca mai intai ce ii face sa fie dezorganizati.

Pun pariu ca, in momentul cand ai identificat adevaratul motiv pentru care esti dezorganizat si n-ai chef de munca, si faci ceva ca sa schimbi situatia, cel putin 50% din problema dispare si nu mai ai nevoie de niciun curs, sau in orice caz, nu de unul care tine doi ani si costa mii de euro. But it’s just a dazzling guess…

Recent, intr-unul din newsletterele de dezvoltare personala la care sunt abonata am citit o afirmatie care m-a pus pe ganduri: “Calitatea vietii tale depinde de numarul de conversatii inconfortabile pe care esti dispus sa le porti.” Mi-a placut atat de mult incat mi-am pus-o ca status pe Facebook si imediat am primit reactii de tipul “Ce este aceea o conversatie inconfortabila si cum iti poate ea imbunatati viata?”

Incercand o explicatie, mi-au venit in minte doua situatii – cred eu – des intalnite, cand evitam sa purtam conversatii inconfortabile si, ca urmare, ne franam evolutia sau pur si simplu ramanem blocati in contexte care nu ne avantajeaza.

Un prim exemplu s-ar putea referi la o femeie aflata intr-o relatie cu un barbat care nu este la fel de implicat ca si ea. Desi vede si simte ca acesta o trateaza superficial, ea prefera sa amane la nesfarsit o discutie sincera si asteapta ca lucrurile sa se imbunatateasca de la sine, sperand ca barbatul isi va da singur seama ce bine se potrivesc si isi va lua un angajament serios. Intre timp, ea nu isi exteriorizeaza ingrijorarea si asteptarile, pretinzand ca situatia este OK.

Mai mult, isi rationalizeaza comportamentul de evitare spunandu-si ca “nu vrea sa para disperata” sau ca “il va speria daca il intreaba direct care este stadiul relatiei”.

Lasand la o parte faptul ca, prin respectarea unor reguli simple de comunicare, nu ar fi nevoie sa para disperata si nici sa sperie persoana cu care vorbeste, teama care sta de fapt la baza acestei evitari este ca: 1. va afla un adevar neplacut (ca barbatul nu isi doreste o relatie stabila) si 2. va trebui sa actioneze in consecinta (sa decida daca poate accepta o astfel de relatie, sa infrunte din nou realitatea de a fi single, sa reinceapa procesul de cautare a unui nou partener).

Un alt exemplu clasic este cel al angajatului nemultumit de jobul sau, de conditiile de munca, de salariu etc. care nu isi expune niciodata aceste nemultumiri (cel putin nu oficial). Ca si femeia de mai sus, el se auto-convinge ca “sefilor nu le pasa” sau “oricum numai cei cu pile sunt avansati”, continuand sa vina zilnic la un serviciu unde este nefericit si unde nici nu ofera performanta.

Desigur, daca ar purta o discutie onesta pe aceasta tema, ar putea afla una din variantele:

  1. trebuie sa produca rezultate mai bune sau sa mearga la studii de specializare ca sa fie luat in calcul pentru o promovare;
  2. va primi o marire de salariu sau o avansare, dar la pachet cu mai multe responsabilitati si mai multa munca;
  3. nu i se pot indeplini doleantele si va trebui sa isi caute un alt loc de munca daca prezentul nu il multumeste.

In toate cele trei variante, angajatul ar trebui sa iasa din zona “calduta” si sa actioneze concret pentru schimbarea sau ameliorarea situatiei. Daca insa nu este pregatit sau nu doreste sa faca niciun efort, el va evita pe termen nelimitat discutia clarificatoare si va perpetua bucla nemultumire-lipsa de performanta-nemultumire.

In concluzie, daca as incerca o definitie empirica, as spune ca o conversatie inconfortabila este o discutie dificila dar necesara pentru clarificarea / deblocarea unei situatii pe care trebuie sa o porti cu o persoana cu care te afli intr-o relatie importanta (personala sau profesionala) si pe care insa o amani ca sa nu iesi din zona ta de confort.

De ce o amani? Printre altele, pentru ca exista numeroase beneficii secundare asociate cu comportamentele neconstructive: comoditatea (“de fapt jobul e OK pentru ca nu trebuie sa ma stresez prea mult”),un sentiment de falsa siguranta (“macar am un loc de munca si nu am chef acum sa-mi caut altul”), renuntarea la un castig pe termen lung in favoarea castigului imediat (“mai bine intr-o relatie nesatisfacatoare decat singura”) etc.

Datorita acestor beneficii secundare pe care le constientizam mai mult sau mai putin, suntem rezistenti la schimbare si ni se pare dificil sa facem pasii necesari pentru a imbunatati situatia de care suntem nemultumiti. Si in pofida tuturor indemnurilor si articolelor motivationale, realitatea ne dovedeste ca majoritatea dintre noi asteptam pana cand situatia respectiva devine intolerabila, abia atunci fiind dispusi sa actionam.

Insa riscul de a amana pana in ultima clipa o conversatie inconfortabila este acela de a nu mai putea comunica in mod calm si increzator in momentul cand aceasta are in sfarsit loc, ci de a ne lasa prada supararii sau frustrarii, afectand atat modul cum decurge discutia cat si rezultatul sau.

Asa ca, daca te-ai regasit intr-unul din cele doua exemple de mai sus sau in situatii asemanatoare, intreaba-te ce beneficii secundare te impiedica sa actionezi catre schimbare si mai ales ce vei avea de pierdut daca nu porti la timp acea conversatie inconfortabila…

Publicat initial pe 3 septembrie 2010

Stii sa ceri eficient?

23 Octombrie 2010

Anthony Robbins, unul dintre cei mai cunoscuti promotori ai dezvoltarii personale, obisnuia sa tina seminarii cu tema “Cum sa obtin orice imi doresc”. El ii cerea fiecarui participant sa scoata o foaie de hartie, sa scrie ce isi doreste si apoi ii spunea ca ii va impartasi formula magica pentru a obtine acele lucruri. Cand omul nu mai putea de nerabdare, el ii spunea:“Cere! Sfarsitul seminarului”.

Oare ce vroia el sa spuna prin acest simplu “Cere!”? Sa pretinzi, sa te tanguiesti, sa te plangi, sa te umilesti? Sa astepti un ajutor cazut din cer, fapte de caritate sau pe cineva care sa faca munca in locul tau? Nu. Ceea ce vroia el sa spuna este ca trebuie sa decizi exact ce vrei si sa inveti sa ceri precis si cu inteligenta.

Exista 5 principii calauzitoare pentru a cere astfel incat sa obtii ce doresti. Desi pot parea de bun-simt, vei constata ca deseori nu sunt aplicate sau, in orice caz, nu concomitent.

1. Cere concret si la obiect.

Descrie clar ce vrei: ce, cand, unde, cum, cu cine, cat? Cand ceri un credit de la o banca nu spui: “Dati-mi si mie niste bani, cati aveti, sa-mi deschid un magazin peste vreun an, doi”. Te duci cu un plan de afaceri si stii exact ce vrei sa faci si de cati bani ai nevoie.

Aplica acest model de precizie oricand ceri ceva. Si evita cuvintele si expresiile confuze, vagi si generalizatoare. Stii tu, cererile-repros voalate precum “Niciodata nu esti atent!” sau “Cineva ar trebui sa schimbe ceva in firma asta”. Mai bine spune “Mi-ar placea sa-mi acorzi mai multa atentie atunci cand…” sau “As vrea sa stiu cum sa contribui la imbunatatirea…”.

2. Cere de la cineva care te poate ajuta.

Cere cuiva care are resursele (si eventual calificarile) necesare: cunostinte despre domeniul care te intereseaza, capital, relatii, experienta in afaceri. Nu confunda schimbul eficient de informatii cu “intelepciunea de bar” impartasita cu cineva care are aceleasi probleme ca si tine.

Nu-i cere sfaturi despre dragoste cuiva care nu a avut niciodata o relatie pe termen lung si nici despre bani unei persoane inglodata in datorii. Gaseste in schimb un om care are ceea ce tu nu ai (bani, o relatie fericita, timp liber etc.) si vezi ce face ca sa reuseasca. Sau apeleaza la serviciile unui expert.

3. Ofera valoare in schimbul cererii tale.

Nu astepta numai sa ti se ofere, ci gandeste-te mai intai cum il poti ajuta tu pe celalalt. Ofera-ti contributia persoanei pe care o soliciti. Nu lasa impresia ca astepti mila, ci arata ca faci un schimb echitabil.

In cultura Maori (populatia aborigena din Noua Zeelanda) se spune ca darurile facute au un spirit, numit Hau. Cand cineva iti ofera ceva, Hau-ul acelui obiect doreste sa se intoarca acolo de unde a venit si “te bantuie” pana cand oferi si tu la randul tau un dar persoanei respective. (Mai multe despre acest subiect in cartea “Omul generos” de Tor Nørretranders).

Deci, chiar daca nu crezi in spirite,  ai grija sa mentii echilibrul cerere-oferta si sa explici foarte clar ce ai tu de dat la schimb.

4. Cere cu convingere si repeta pana cand obtii ceea ce vrei.

Cea mai sigura cale spre un refuz este sa transmiti semnale contradictorii. Daca nu esti convins, te va trada tonul vocii, postura corpului sau privirea.

Trebuie sa fii capabil sa arati ca stii ceea ce vrei, ca esti sigur ca vei reusi si ca vei crea valoare, nu numai pentru tine ci si pentru persoana de la care ceri. Si repeta! Asta nu inseamna sa ceri de la aceeasi persoana, nici sa ceri in acelasi fel si in niciun caz sa hartuiesti sau sa plictisesti lumea cu insistentele.

Schimba-te, adapteaza-te, reformuleaza-ti cererea cu alte cuvinte sau pur si simplu adreseaza-te altcuiva. Dar nu renunta. Pana la urma vei gasi circumstantele favorabile.

5. Nu-ti fie jena sa ceri ajutor.

Unul din cele mai grele lucruri este sa recunosti ca nu te descurci singur si ca esti depasit de situatie. Multi oameni evita sa ceara ajutor dintr-o varietate de motive: din mandrie, din ambitie, din teama, pentru a nu-si sifona imaginea sau chiar pentru ca nu realizeaza ca au nevoie de ajutor.

Insa a cere ajutor nu echivaleaza cu o umilinta sau cu recunoasterea infrangerii. Iar daca il ceri inteligent si eficient, cu siguranta vei gasi pe cineva care te va ajuta cu placere. Tine minte: numai oamenii cu adevarat puternici si intelepti au curajul de a recunoaste la timp ca au nevoie de ajutor.

Asadar, urmeaza aceste sugestii pentru a-ti creste sansele de reusita. Dar nu uita ce a spusOscar Wilde:

Exista doua tragedii in viata. Una este sa nu obtii ce ai cerut, iar cealalta este sa obtii. 🙂

Asa ca ai grija nu doar la cum, ci si la ce anume ceri.

Publicat initial pe 3 august 2010.

 

Unde iti indrepti atentia?

23 Octombrie 2010

Ai admirat vredata concentrarea unui pianist sau a unui patinator in timp ce acesta isi executa partitura sau exercitiul de parca nimic altceva nu ar exista pe lume? Te-ai intrebat vreodata cum reusesc marii maestri spirituali sa se conecteze la nivelele superioare ale constiintei sau cum de poate lucra colegul tau in mijlocul unui vacarm de nedescris? Toate acestea au in comun o abilitate: aceea de a fi atent.

“Dar”, vei spune, “ce mare lucru e cu atentia asta? Pot sa traversez strada, sa conduc masina, sa urmaresc un film sau o carte, sa port o discutie sau sa duc la bun sfarsit o sarcina de serviciu… Deci sunt atent!”. Desigur, cu totii posedam o astfel de atentie “primara” care ne permite sa functionam in rutina cotidiana. Insa mai exista si o atentie de rang superior, un tip de atentie care se refera la capacitatea de a ramane centrat, stabil, in momentele dificile sau haotice.

Capacitatea de a-ti focaliza atentia este modalitatea perfecta de a intra in contact cu tine insuti si cu sursele de stabilitate, putere, creativitate si dragoste din interiorul tau. Fara ea, ai fi ca o frunza in bataia vantului, purtata de colo-colo in functie de circumstantele schimbatoare.

Majoritatea oamenilor, atunci cand seful ii critica in plina sedinta sau cand partenerul de viata face ceva ce nu le place, reactioneaza pe baza atentiei primare, adica se enerveaza, se sperie, se plang sau adopta orice alt fel de comportament cu care sunt obisnuiti si pe care l-au mai utilizat si in trecut.

Ei nu sunt atenti la ceea ce au de invatat din aceasta situatie si nici la importanta pe termen lung a relatiei cu seful sau partenerul de viata, ci se lasa instantaneu purtati de un torent de ganduri si emotii negative. Prin urmare, impresia pe care le lasa este aceea a unor persoane care nu sunt stapane pe sine, iar de aici lucrurile iau de obicei un traseu descendent.

Vorbeam la inceput de concentrarea artistilor sau sportivilor. Ceea ce diferentiaza un jucator de tenis obisnuit de unul exceptional este atentia pe care si-o acorda sie insusi. Jucatorul obisnuit se concentreaza sa balanseze racheta, sa loveasca mingea, sa judece lovitura ca buna sau nereusita si sa incerce sa loveasca mai bine data viitoare. Un jucator exceptional, pe de alta parte, este constient de sine insusi, este atent la starea lui interioara, iar acest fapt il ridica la un nivel superior de performanta.

Toti marii performeri, fie ei oameni de stiinta sau de afaceri, maestri spirituali sau chirurgi, artisti sau sportivi multipremiati au in comun aceasta atentie profunda, superioara, indreptata catre interior, nu catre circumstantele externe.

Un alt aspect pe care vreau sa-l aduc in discutie este cel al directiei in care alegem sa ne indreptam atentia. Cand ne concentram asupra unor idei sau emotii negative, practic le animam prin atentia noastra, le investim cu puterea de a actiona asupra noastra si in final le dam o viata proprie care ne scapa de sub control.

Cel mai bun exemplu in aceasta directie este scurta povestire a lui Cehov, “Moartea unui slujbas”.

Un marunt functionar care se afla la Opera stranuta in timpul spectacolului chiar peste chelia unui consilier de stat asezat in fata lui. Desi importantul personaj trece cu usurinta peste incident, functionarul isi cladeste in minte un intreg edificiu de lucruri teribile care i s-ar putea intampla in urma nefericitei gafe, asa ca incepe sa-l urmareasca pe consilier si sa-l terorizeze cu nenumarate vizite in care isi cere scuze.

Insistenta lui il agaseaza din ce in ce mai tare pe consilier care reactioneaza tot mai agresiv, iar functionarul este din ce in ce mai inspaimantat, neintelegand ca mania consilierului nu mai are nicio legatura cu stranutul de la Opera ci este provocata chiar de scuzele lui neincetate si inutile.

Pana la urma, functionarul moare pur si simplu de inima rea deoarece nu realizeaza ca numai atentia lui focalizata in mod gresit asupra unui incident marunt i-a dat acestuia proportii nemasurate.

Chiar daca acest gen de intamplari nu se termina neaparat tragic in viata de zi cu zi, calitatea vietii ne este deseori afectata de faptul ca acordam atentie unor ganduri inutile.

De exemplu, reluam la nesfarsit in minte o disputa avuta cu cineva in urma cu o saptamana, ramanem nervosi toata ziua pentru ca un sofer ne-a taiat calea de dimineata, ne reprosam ca “ar fi trebuit sa zic” sau “as fi putut sa fac” sau ne chinuim ingrijorandu-ne pentru lucruri din viitor asupra carora oricum nu detinem controlul. Ca urmare, reflectam aceasta energie prin comportamente distructive: suntem artagosi, mancam sau bem in exces, ne cumparam lucruri inutile etc.

De aceea este important sa retinem ca, refuzand sa acordam atentie gandurilor neproductive, retragem energia care le anima si le da putere asupra noastra.

De asemenea, atunci cand ne concentram asupra a ceea ce se petrece in noi insine si cand ne pastram neabatut in minte scopul final, putem ramane neclintiti chiar daca in jurul nostru apar tot felul de elemente destabilizatoare. Atentia “adevarata” ne ajuta sa actionam de la un nivel superior al constiintei.

Publicat initial pe 24 iulie 2010

 

 

Pornind de la articolul trecut despre non-atasament si relaxare, mi s-a parut firesc ca de aceasta data sa vorbesc despre ceea ce as putea numi gandirea de criza. Gandirea de criza nu este ceva aparut de curand in contextul crizei economice si nu tine numai de aspectul financiar – este o atitudine generala fata de viata.

Pe scurt, este vorba despre o mentalitate tematoare bazata pe convingerea ca toate resursele sunt limitate si ca daca tu castigi, in mod automat cineva trebuie sa piarda – si invers. Tu castigi un client, concurentul tau pierde un client – si invers. Un barbat/o femeie te alege pe tine, o alta persoana ramane singura – si invers. Tu esti angajat, un alt candidat este respins – si invers.

Iti spui frecvent in sinea ta fraze precum: “Toti barbatii buni sunt luati”, “E prea tarziu sa ma apuc de alta facultate” sau “Toate joburile bune se dau numai pe pile”? Daca da, inseamna ca ai o gandire de criza si ca faci o greseala majora: iti pui singur limite. Ca urmare, o respingere sau o pierdere te demotiveaza rapid si te gandesti ca nici nu mai are rost sa incerci pentru ca oricum nu mai e loc si pentru tine.

Mi-a placut mult o metafora a astrologului american Carol Allen care spunea ca femeile se impart in doua tipologii din punct de vedere al modului in care privesc viata si relatiile: printesa la banchet si fata care mananca supa acasa.

Printesa la banchet este genul de femeie care, desi nu este cea mai frumoasa / slaba / tanara etc, se comporta ca si cum viata este plina de ocazii pe care este dispusa sa le culeaga si sa le fructifice. O astfel de femeie atrage mereu atentia barbatilor (si nu numai) datorita stralucirii interioare si puterii de a merge mai departe chiar si cand “banchetul” nu a fost prea reusit. Ea este concentrata pe abundenta, pe gasirea oportunitatilor.

De cealalta parte, fata care mananca supa acasa este convinsa ca ei ii este dat sa soseasca numai dupa ce s-a terminat petrecerea si toata lumea a plecat, asa ca nici macar nu se mai duce la banchet. Ea se asteapta sa nu se distreze si sa nu intalneasca pe nimeni interesant. Evident, cu astfel de atitudine atrage numai situatii care ii confirma propriile convingeri, intr-un adevarat cerc vicios.

Asa ca, indiferent daca esti femeie sau barbat si indiferent daca e vorba de viata profesionala sau cea personala, intreaba-te: ma comport si gandesc ca o printesa la banchet sau ca fata care isi mananca mereu supa acasa?

Gandirea concentrata pe abundenta este vitala si in viata profesionala. Intreband o colega din vanzari cu rezultate exceptionale care este cea mai mare greseala pe care o poate face un vanzator, mi-a raspuns fara sa ezite: “Sa creada ca nu mai are la ce clienti sa vanda si ca nu poate largi gama de produse la clientii existenti”. Cand un agent de vanzari pleaca dimineata la lucru cu o astfel de mentalitate, care credeti ca sunt sansele lui de succes fata de un altul care este convins ca piata e blocata si clientii nu mai au bani sa cumpere nimic? Cum ii este influentata atitudinea, limbajul corpului, fermitatea vocii?

Da, teoretic numarul de barbati/femei, clienti, angajatori etc este limitat. Asa scrie la Registrul Comertului si la Institutul National de Statistica. Dar practic lumea este in permanenta miscare.

Se infiinteaza noi companii, clientii devin nemultumiti de furnizorii lor si cauta altii mai buni, in blocul tau se muta alti vecini, oamenii isi dau demisia si elibereaza posturi – niciodata lumea nu este inghetata ca intr-un tablou, lumea nu este statica, lumea se schimba. Esti si tu in miscare odata cu ea sau ai ramas blocat intr-o fotografie de acum 5 ani?

Sigur ca nu putem controla sau ignora circumstantele exterioare precum conditiile economice nefavorabile, insa putem alege daca sa ne concentram pe gasirea de solutii sau pe autocompatimire si pesimism. Stiati ca in materia noastra cenusie exista o formatiune de neuroni numita sistem reticular activator ascendent (SRAA), raspunzator pentru nivelul de atentie acordata mesajelor receptionate de cortex?

Mai simplu spus, atunci cand ne stabilim obiective si ne mentinem permanent focusul asupra lor, SRAA actioneaza ca un radar si in acelasi timp ca un filtru care ne ajuta sa fim mai atenti in jurul nostru si sa observam orice semn sau informatie care ne-ar putea ajuta sa ne indeplinim obiectivul. Putem auzi la radio o stire despre ceva care ne intereseaza sau putem observa cu coada ochiului un anunt intr-un ziar despre o oportunitate de afacere sau angajare – amanunte pe care le-am fi trecut cu vederea daca am fi fost pierduti in ganduri despre… lipsa de ocazii.

Deci ce-ar fi sa inlocuiesti convingerile limitative cu unele apartinand unei mentalitati a abundentei, cum ar fi: “E loc sub soare pentru toata lumea”, “Ce-i al meu e pus deoparte” sau “Cand se inchide o usa, se deschide o fereastra”? Dupa cum vezi, ele nu sunt expresii create artificial de catre vorbitorii motivationali, ci sunt zicale din intelepciunea populara care demonstreaza ca acest gen de gandire exista in mod natural si poate fi asumat.

In incheiere, mai vreau sa aduc in discutie un alt gen de gandire care poate fi calificata tot “de criza”.

Exista recrutori care nu angajeaza oameni prea destepti sau bine pregatiti de teama sa nu fie eclipsati si sa li se ia locul. Exista colegi care intra in posesia unor informatii utile sau valoroase dar nu le impartasesc de teama ca ceilalti le vor folosi cumva mai bine si astfel isi vor pierde ceea ce ei considera un avantaj competitiv. Tipul acesta de comportament reflecta aceeasi convingere despre care vorbeam la inceput: resursele sunt limitate si succesul cuiva este o amenintare pentru altcineva.

Daca te-ai surprins vreodata in aceasta postura, nu este totul pierdut. 😀 Iti sugerez sa reflectezi la ceea ce spune autorul Tor Nørretranders in cartea sa “Omul generos”: daca ai un sandvis, nu il poti imparti decat renuntand la o bucata din el, deci intr-un fel este o pierdere pentru tine pentru ca nu mai mananci decat jumatate de sandvis. Daca insa ai o informatie si i-o spui altcuiva, informatia ramane in continuare in intregime in posesia ta, nu se injumatateste.

Acesta nu e un indemn sa trimiti un email concurentei cu planurile tale de marketing pe urmatoarele 6 luni, ci doar sa eviti sa aplici modelul concurential specific economiei de piata la relatiile tale interumane si la modul in care gandesti. Oricat ar suna de idealist, alege sa te concentrezi pe abundenta si poarta-te ca o printesa la banchet!

Publicat initial pe 16 iunie 2010

Relaxarea este atragatoare

23 Octombrie 2010

A fost odata o femeie pe care o parasise iubitul. Luni intregi ea a plans, a suferit, s-a infuriat, a analizat si ras-analizat de ce si cum s-a intamplat asta, fara sa ajunga la nicio concluzie. Tristetea si sentimentele contradictorii o copleseau, dar intr-o seara a hotarat ca a suferit de ajunssi a aruncat la gunoi fotografia inramata a fostului iubit, pe care o tinea pe noptiera.

Dimineata insa, cand s-a trezit, fotografia era la loc pe noptiera. Gandindu-se ca cineva din casa ii jucase o festa, a luat fotografia, a coborat scarile si a aruncat-o la ghena din spatele blocului. Dar a doua zi dimineata, ce sa vezi? Fotografia era tot pe noptiera. Livida de furie, s-a urcat in masina, a condus pana la marginea orasului si a aruncat fotografia la groapa de gunoi. Dar vai! Dimineata iar s-a trezit la loc cu portretul inramat langa pat.

Gandindu-se deja ca a cazut prada unei conspiratii menite sa o aduca in pragul nebuniei, femeia a angajat un detectiv particular care sa pandeasca si sa vada cine ii tot aduce fotografia inapoi pe noptiera. Apoi a condus din nou la marginea orasului si a aruncat fotografia la groapa de gunoi.

Dimineara, oroare! Fotografia trona pe noptiera. :)

Femeia l-a sunat imediat pe detectiv si l-a intrebat cine este autorul acestei farse grosolane. La care, detectivul, cam incurcat, i-a raspuns: “Dumneavoastra, doamna, v-ati trezit in toiul noptii si v-ati dus sa recuperati fotografia din gunoi”.

Concluzia acestei povesti de semi-groaza? Ca sa poti scapa de ceva care te bantuie, nu trebuie sa scapi de acel ceva din exteriorul tau, ci de partea din tine care se agata de acel ceva.

Suna cam complicat, nu? De fapt, cum ajungi in stadiul in care nu mai poti merge mai departe din cauza unui esec? Un posibil raspuns se poate gasi in modul in care ti-ai setat obiectivul de la bun inceput si din incarcatura emotionala exagerata pe care i-ai dat-o (“obiectiv”, in acest caz, putand fi orice, de la o promovare pana la o relatie).

O mare greseala atunci cand iti doresti ceva este sa asociezi acestei dorinte sentimente si ganduri de disperare, ingrijorare, obsesie sau orice altceva se incadreaza in seria “viata mea se va sfarsi daca nu obtin X” sau “eu nu insemn nimic fara Y”.

Practic, cand iti doresti ceva cu disperare (o expresie uzuala, din pacate), nu faci decat sa iti manifesti teama – teama ca nu vei reusi, ca vei fi respins(a), ca nu vei face totul bine etc. – si exact asta vei atrage: nereusita, respingerea, esecul. Chiar si daca obtii temporar acel ceva, teama permanenta ca il vei pierde sa va transforma mai devreme sau mai tarziu in profetie autoimplinita.

Am descoperit unul din cele mai bune “antidoturi” la o astfel de atitudine citind o carte despre intelepciunea zen. Calea zen, scria acolo, inseamna sa faci fiecare lucru ca si cum viata ta ar depinde de asta, dar fara sa-ti pese de rezultat.

Dincolo de aparenta contradictie sta o idee interesanta: concentrarea totala pe momentul de fata te poate ajuta sa ai succes pentru ca faci lucrul respectiv cu maxima atentie, deci il faci bine. In acelasi timp, lipsa unui atasament fata de rezultat nu inseamna resemnare sau fatalism, ci este o atitudine care te ajuta sa mergi inainte cu seninatate daca gresesti si sa nu te culci pe-o ureche daca reusesti.

Dar, vei spune, daca te pasioneaza munca ta sau daca iubesti pe cineva cum poti sa nu te implici, sa nu pui suflet? Pasiunea presupune sa te atasezi de rezultatul muncii / relatiei si, eventual, sa suferi daca ceva nu merge bine, nu? La aceasta intrebare, poate cel mai bun raspuns este distinctia facuta de Deepak Chopra intre detasare si non-atasament.

Cuvantul non-atasament poate suna ca un sinonim pentru detasare, indiferenta, nepasare. In realitate, non-atasamentul este o stare de libertate, de ingaduinta, de acceptare.

Atasamentul, spune Deepak Chopra, este o forma de dependenta bazata pe ego. Te atasezi de ceva sau cineva deoarece ai nevoie sa ti se confirme dorintele si nevoile, deoarece cauti siguranta, cauti sa “te simti intreg” prin intermediul acelui ceva/cineva.

Paradoxal, cu cat esti mai ne-atasat, cu atat esti mai autentic, mai puternic, poti iubi mai adevarat si te poti elibera de teama de esec, deoarece nu ai nevoie de confirmari din exterior. Relaxarea si increderea ca relatia sau proiectul de la serviciu va merge se transforma si ele in profetii autoimplinite.

Ca sa inchei pe o nota mai putin… mistica, eu sunt convinsa ca iluminarea si ideile bune pot veni de oriunde, asa ca nu m-am mirat cand am auzit intr-un hit R’n’B (Miss Independent de Ne-Yo), un vers care ilustreaza foarte bine ideea de non-atasament: „There’s something about the kind of woman that want you but don’t need you” (greselile gramaticale ii apartin autorului). :)

Sa vrei dar sa nu ai nevoie la modul obsesiv, sa-ti doresti dar sa nu te lasi devorat de dorinta inseamna, in esenta, sa ai incredere in Univers, in Dumnezeu, in Buddha sau in orice inseamna Divinitatea pentru tine, ca va lucra in favoarea ta daca iti faci si tu partea ta de treaba.

Sa ai incredere ca totul este asa cum trebuie si ca nu poti opri cursul firesc al lucrurilor. Pe aici pe undeva, credinta adevarata se intalneste cu libertatea interioara. Plus ca devii foarte sexy!

Publicat initial pe 9 iunie 2010

Acum putin timp m-am lovit de un coleg care iesise dintr-o sedinta si arata cam dezamagit. L-am intrebat ce s-a intamplat si mi-a raspuns: “Nimic, iar am dat dovada de inteligenta de culoar!”. Curioasa, i-am cerut sa-mi explice conceptul, iar el mi-a raspuns: “Imagineaza-ti ca esti intr-o camera si negociezi cu cineva sau porti o discutie in contradictoriu. Si de-abia cand discutia se termina si iesi pe culoar, iti vin in cap cele mai bune argumente si replici pe care ar fi trebuit sa i le dai interlocutorului!”

Acum, nu stiu daca sintagma “inteligenta de culoar” va fi vreodata studiata de sociologi sau daca va intra in manualele de psihologie, dar merita putina atentie. Pentru ca, dincolo de latura amuzanta, ea ascunde o frustrare cu care ne confruntam adesea: de ce nu pot fi mai spontan in gandire si reactii, mai ales in discutii importante?

De ce nu “produc” nicio remarca isteata cand ma trezesc singur in lift cu CEO-ul sau, dupa caz, cu vecina roscata de la doi? Sau macar sa-mi vina ceva in minte cand seful ma intreaba daca am propuneri pentru reducerea bugetului! Si mai ales, de ce imi vin o gramada de idei bune dupa ce s-a consumat momentul decisiv? Of!

Ei bine, in ciuda acestei dorinte naturale de a performa tot timpul la cote inalte din punct de vedere al replicilor si ideilor, trebuie sa constientizezi ca este normal ca ideile bune sa nu-ti vina pe loc. In afara de cazul in care te-a posedat temporar spiritul lui Oscar Wilde, este foarte greu sa vii cu solutii si replici istete fara sa te gandesti in prealabil, pentru ca ele (solutille, replicile) sunt un produs al creativitatii. Iar cand vorbesc despre creativitate, multi specialisti in comunicare, sociologie si psihologie sustin ca aceasta nu prea este spontana.

In cartea Guerilla Advertising, Jay Conrad Levinson, un guru al marketingului neconventional si al copywritingului, sustine ca oamenii au nevoie de timp pentru ca subconstientul sa proceseze informatiile deja cunoscute si sa le reorganizeze sub forma unei idei proaspete si noi.

El isi dezvaluie propria metoda de lucru despre care sustine ca nu da gres niciodata:

  • studiaza tot ce se poate despre subiectul in cauza si organizeaza-ti mental infomatiile;
  • gandeste-te care sunt beneficiile pe care doresti sa le comunici, cui te adresezi si ce rezultate vrei sa obtii;
  • la final uita totul si concentreaza-te pe alte proiecte sau activitati.

Apoi, spune Levinson, dupa o ora sau dupa trei zile, “ideile minunate izvorasc din mintea ta, explodeaza si se formeaza in timp ce atipesti, faci un dus, citesti, conduci sau te uiti la televizor”.

Creativitatea nu este insa necesara numai in publicitate sau in domeniile artistice. Asa cum nu poti sa compui instantaneu sloganuri geniale, este la fel de greu sa vii cu o solutie foarte valoroasa cand nu cunosti toate datele problemei si esti presat sa dai un raspuns pe loc.

Acest lucru se intampla frecvent la interviurile pentru obtinerea unui loc de munca, cand recrutorul pune intrebari de genul “Cum ati face o campanie de promovare pentru produsul nostru?”, in conditiile in care candidatul a aflat abia de cateva minute cu ce se ocupa firma respectiva sau are doar informatii foarte superficiale culese de pe site-ul companiei.

Aceasta presiune se practica din plin si cand esti angajat, intr-o lume de business aflata permanent in cautarea solutiilor de tip “supa instant la plic”. Autorii cartii Fiti creativi!, Guy Claxton si Bill Lucas, chiar impart companiile in locuri de munca “creatocide” si “creatogenice”. Ei sustin ca fimele cele mai inovatoare sunt cele care ofera angajatilor flexibilitate si timp pentru… a se gandi. De exemplu, compania 3M aloca 15% din timpul angajatilor pentru generarea de idei!

“OK”, vei spune, “accept ca e firesc sa nu fiu tot timpul pe faza, dar pot face totusi ceva ca sa atenuez… inteligenta de culoar?”

Desigur, cateva solutii simple ar fi:

  • Ancoreaza-te in prezent! Nu te proiecta in viitor si nu-ti repeta in minte fraze precum “TREBUIE sa dau un raspuns bun, altfel seful o sa creada ca sunt prost si o sa ma dea afara”. Cu cat te gandesti mai mult la ce-ar putea sa se intample rau, cu atat ai mai putin timp sa te gandesti la solutie si cu atat maresti probabilitatea sa nu dai un raspuns care sa-i placa sefului.

Mai bine “ruleaza” rapid in gand tot ce stii despre subiect si, daca nu-ti vine absolut nicio idee, da-i sefului un termen (o ora, o zi) in care promiti sa-i dai un raspuns documentat. Astfel, eviti si sa faci promisiuni nerealiste sau sa dai date incorecte.

  • Asculta cu adevarat. Nu asculta selectiv, nu da interpretari emotionale spuselor celuilalt pe baza a ceea ce iti inchipui ca vrea sa spuna, nu iti pregati in minte urmatoarea replica in timp ce interlocutorul vorbeste. Cum iti inchipui ca poti da un raspuns corect daca tu nici nu auzi intrebarea?
  • Nu te crampona de ideea de a avea dreptate cu orice pret, de a spune ultimul cuvant, de a iesi invingator, de a arata ce destept esti. Chiar daca suna deja ca un cliseu, filosofia win-win ramane cel mai viabil mod de a purta o discutie. Daca te concentrezi sa fii cat mai sarcastic sau spiritual in loc sa cooperezi, la final, cand partenerii vor pleca nesatisfacuti, “geniul” tau va conta prea putin.
  • Pe cat posibil, daca stii ca vei avea o discutie importanta (interviu de angajare, sedinta, negociere), pregateste-te cat poti de bine. Fa-ti ordine in ganduri, pune cap la cap toate informatiile pe care le stii, anticipeaza ce obstacole s-ar putea ivi in conversatie si ce intrebari ti s-ar putea pune. Asta iti va da incredere in tine si iti reduce sansele sa fii luat prin surprindere si sa nu gasesti nimic de spus.
  • Tot in cazul in care stii dinainte ca vei avea o intalnire importanta, vizualizeaza rezultatul la care doresti sa ajungi. “Vezi” imaginea ta vesela, strangand mana persoanei cu care ai vorbit, semnand contractul, “simte” bucuria reusitei… Chiar daca nu ai cum sa anticipezi total modul in care va decurge o discutie, antrenamentul mental iti sporeste mult oportunitatile de reusita.
  • Nu in ultimul rand, relaxeaza-te si transpune-te intr-o stare de spirit mai degajata.Nu te mai lua atat in serios! Soarele va rasari si Pamantul se va roti chiar daca o discutie sau negociere nu se va termina asa cum ti-ai dorit. Si, cine stie, exact in momentul in care te relaxezi si pui lucrurile in perspectiva, este posibil sa-ti vina in minte o replica geniala a la Oscar Wilde!
Publicat initial pe 9 mai 2010